Povestea noastră
UNIUNEA DE RAMURĂ NAȚIONALĂ A COOPERATIVELOR DIN SECTORUL HORTICOL
HORT INTEGRA

Suntem o personaitate juridică română de drept privat, constituită în baza Legii Cooperației Agricole, pe baza consimțământului liber exprimat de toți membrii fondatori, ce funcționează ca organism reprezentativ fără scop patrimonial, nonprofit și apolitic, la nivel național.
Funcționăm în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România, precum și cu prevederile prezentului Statut și ale Actului Constitutiv al Uniunii, în urma înregistrării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul Uniunea.
Scopul HORT INTEGRA este de a asigura reprezentarea și apărarea intereselor cooperativelor agricole membre în relațiile cu administrația publică, autoritățile statului, alte persoane fizice sau juridice, publice ori private, organisme naționale si internaționale și cu asociații internaționale echivalente, pentru susținerea și promovarea principiilor cooperatiste, precum și de a asigura, prin cooperare, serviciile necesare menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice și de specializare și concentrare a activității cooperativelor agricole ce activează în România.